Daniela Elena Coteanu, alias Dana Marijuana, are probleme serioase cu legea. În urmă cu două zile, artista a fost prinsă conducând sub influența substanțelor psihoactive. În urma verificărilor efectuate de un echipaj de Poliție – pe raza localității 2 Mai – autoritățile au descoperit în mașina femeii mai multe grame de canabis. Înainte să fie arestată preventiv pentru 30 de zile, Dana Marijuana a ajuns la Psihiatrie după ce a intrat în sevraj.
În noapte de miercuri spre joi, 21-22 august 2024, Dana Marijuana a fost oprit în trafic pe raza localității 2 Mai. Aceasta a fost testată pozitiv la un control antidoping efectuat de Polițiștii de la Rutieră, iar aparatul drug test a indicat pozitiv la amfetamină și canabis.
„La data de 22 august a.c., în jurul orei 02.25, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au identificat o femeie, de 44 de ani, care a condus un autoturism pe D.N. 39, în localitatea 2 Mai. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Persoana a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști”, au transmis reprezentanții Poliției Rutiere.
După ce a fost testată pozitiv la controlul antidoping, ofițerii DIICOT au demarat o acțiune de percheziție în containerul de pe plaja din Vama Veche, acolo unde Dana Marijuana locuia alături de fiica ei cea mică- în vârstă de 10 ani. Aceștia au găsit mai multe pachete cu droguri: amfetamină, canabis, 100 de comprimate ecstasy și ketamină. Vineri, 23 august, magistrații de la Tribunalul Constanța au decis ca Dana Coteanu să fie arestată preventiv pentru următoarele 30 de zile.
Alături de ea, alți doi suspecți au ajuns după gratii – Alin Cristi Neagu și Valentin Mugur Nicula. Înainte de a ajunge în arestul poliției, cei trei au fost transferați la Spitalul de Psihiatrie Palazu Mare, deoarece ar fi intrat în sevraj.
„La datele de 22 și 23.08.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea a 3 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și complicitate la trafic de droguri de risc. În sarcina unuia dintre inculpați s-a reținut și comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și deținere de droguri de risc și mare risc.
Măsurile au fost luate după ce inculpații au fost depistați de către un echipaj de poliție rutieră în timp ce se deplasau cu un autoturism pe raza stațiunii 2 Mai, iar la controlul efectuat a fost găsită și ridicată cantitatea de aproximativ 100 de grame canabis (drog de risc).
Ulterior, au fost puse în aplicare mandate de percheziție domiciliară, fiind identificate și ridicate 100 comprimate ecstasy (drog de mare risc), cantități de amfetamină (drog de mare risc), ketamină (drog de risc), 21 de comprimate ce urmează a fi analizate, precum și alte mijloace de probă”, se arată în comunicatul de presă al DIICOT.